Va propun spre vanzare un apartament generos cu 5 camere situat in Nordul Orasului, intr-una din zonele cele mai linistite si exclusiviste.
Imobilul in care se afla dispune de doar 3 apartamente, cate unul pe fiecare etaj.
Apartamentul ocupa toata suprafata etajului 1, iar dispunerea camerelor il face foarte potrivit unei familii.
Avem o impartire foarte practica a spatiului. Apartamentul a fost ales inteligent, fiind foarte luminat in prima parte a zilei, fapt care o face locul preferat al intregii familii la primele ore ale diminetii.
Apartamentul a fost renovat, au fost schimbate si instalatiile electrice si sanitare. Este amenajat cu bun-gust si materiale de calitate.
Are marele avantaj de a fi complet decomandat. Atat baile cat si bucataria sunt, de asemenea spatioase.
In imediata vecinatate se afla Piata Domenii si complexul comercial alaturat acesteia. Puteti, deci, avea foarte aproape de casa cam toate tipurile de produse si servicii necesare.
Avand expunere pe ambele laturi ale blocului, apartamentul are si ventilatie naturala foarte buna, vara nefiind nevoie de aer conditionat care sa functionezw continuu.
Dispune de 2 locuri de parcare, unul la interior iar celalalt la exterior, cat si de gradina.
Va astept la vizionare!
Confort: 1
Tip imobil: Bloc de apartamente
Număr Băi: 2
Posibilitate parcare: Da
Nr. locuri parcare: 2
Publicat prin HomeZZ.ro, vezi anunțul complet aici.