Centrul pentru sănătate Oxigen Bacau este un centru rezidenţial de tip comunitate terapeutică, ce îşi propune recuperarea şi reintegrarea socială a persoanelor dependente de alcool, droguri şi alte substanţe psihoactive, persoanelor care sufera de depresie.
Scopul centrului este de a oferi ajutor specializat persoanelor dependente, dintr-o perspectivă personalizată, având ca model programul terapeutic de tip Minnesota.
Programul de tratament acoperă toate cele 4 dimensiuni ale fiinţei umane: biologică, psihologică, socială și spirituală.
Întreaga activitate și programul centrului nostru este gândit în așa măsură încât beneficiarii să poată să-și descopere și să-și dezvolte noi abilități de relaționare, gestionare emoțională și rezolvare de conflicte atât de necesare în procesul de menținere a abstinenței. Programul crează ocazii de expunere in vivo a clienților, simulând scenarii cât mai apropiate de “viața reală” în așa fel încât aceștia să fie pregătiți pentru viața de acasă.
Știm că momentul în care o persoană se hotărăște să înceapă programul de recuperare poate să vină dupa o lungă perioadă de consum.
Știm că, dacă ești parintele, partenerul, copilul, prietenul sau colegul unei persoane dependente, situația îți poate părea imposibil de gestionat.
Dependența de alcool sau de droguri este o boală, nu o slăbiciune morală sau lipsă de voință.
Abstinența este singura modalitate de a face față acestei boli.
De aceea, atunci cand sunteți gata pentru a începe călătoria alături de noi, vom face tot posibilul să intrați în program cât mai repede, după ce îndepliniți recomandările de abstinență necesare și ați finalizat cu succes detoxifierea medicală.
Dacă o persoană sufera consecinţe negative din cauza dependenței şi nu vrea ca ele să continue să îi afecteze viaţa, nu există moment mai potrivit pentru începerea recuperării decât ACUM!
Filosofia noastră este: „COMUNITATE FĂRĂ DEPENDENŢE!"
Suntem aici pentru a vă ajuta! Sunați-ne: +40 749 775 819