



















Descriere anunt
Proprietar ofer spre vânzare o casă de vacanță situată în comuna Fundata, județul Brașov, cu acces direct din DN73, într-unul dintre cele mai frumoase și bine cunoscute zone montane din România.
Construită în anul 2001, proprietatea este amplasată pe un teren intravilan de aproximativ 3.300 mp, cu vegetație matură, pomi fructiferi și numeroase zone care oferă intimitate și posibilitatea de amenajare după propriile preferințe.
Casa este dispusă pe 3 niveluri, având o amprentă la sol de aproximativ 70 mp, și este compartimentată astfel:
Demisol
- bucătărie și cămară;
- beci;
- terasă generoasă, închisă cu tâmplărie termopan, cu vedere panoramică asupra Munților Piatra Craiului.
Parter
- hol;
- 2 băi;
- cameră de zi;
- terasă cu acces direct către exterior.
Etaj
- hol;
- 3 dormitoare;
- 2 balcoane.
Casa este construită pe structură din lemn de esență tare, izolată la interior și finisată la exterior cu tencuială decorativă. Tâmplăria este din PVC alb, cu geam termopan.
Încălzirea a fost concepută inițial cu sobe de teracotă, existente în dormitoare și bucătărie. Ulterior, a fost instalată o centrală termică pe lemne, cu radiatoare din oțel, sobele de teracotă fiind păstrate și având în prezent în principal rol decorativ, contribuind la atmosfera specifică unei case montane.
Finisajele interioare sunt realizate predominant din lambriu din lemn de pin și brad, păstrând caracterul rustic și cald al proprietății.
Teren și facilități
Suprafața generoasă de 3.300 mp oferă multiple posibilități de amenajare și dezvoltare, proprietatea beneficiind de vegetație alpina si subalpina precum si de numerosi pomi fructiferi.
Pe teren se mai află:
- garaj, amplasat în imediata apropiere a DN73;
- magazie pentru lemne și unelte;
- foișor;
- cameră pentru centrală;
- WC exterior;
- zonă de grătar;
- parcare pentru aproximativ 3–4 autoturisme.
Proprietatea beneficiază de energie electrică, alimentare cu apă, fosă septică vidanjabilă, precum și internet și televiziune prin fibră optică de la Digi.
În comuna Fundata nu există rețea de gaz și canalizare, astfel încât încălzirea pe lemne și sistemul propriu de evacuare a apelor uzate reprezintă soluțiile utilizate în zonă.
Situată la doar 38 km de municipiul Brașov, în cea mai înaltă comună din România, proprietatea oferă un cadru natural deosebit, cu aer curat, liniște, vegetație abundentă și priveliști spectaculoase către masivul Piatra Craiului.
Este o proprietate potrivită atât pentru cei care își doresc o casă de vacanță și un refugiu montan, cât și pentru cei care caută o reședință permanentă într-un mediu liniștit, departe de agitația urbană, fără a se îndepărta prea mult de Brașov.
Casa păstrează în prezent farmecul unei proprietăți montane tradiționale și oferă, în același timp, un potențial foarte bun de modernizare și personalizare. Printr-o amenajare atentă, poate fi transformată într-o reședință deosebită, într-o casă de vacanță cu personalitate sau chiar într-un mic refugiu montan destinat turismului.
Accesul direct din DN73, suprafața generoasă a terenului, priveliștea către Piatra Craiului și proximitatea față de Brașov si de alte atractii turitice (Rasnov, Castelul Bran, Complexul Cheile Gradistei etc) sunt elementele care conferă proprietății un caracter aparte și un potențial pe termen lung.
Mai multe detalii si programare vizita la nr de tel: 0785 129 129 sau 0744 657 806
Pret: 330 000 euro, usor negociabil
Oanabadea2701
pe site din 1 SepCa urmare, legile privind drepturile consumatorilor nu se aplică în cazul achizițiilor pe care le faci de la acest vânzător. Este deosebit de important să respecți sfaturile noastre cu privire la siguranță în interacțiunile cu vânzători privați.
Oanabadea2701
pe site din 1 Sep





































































































































































































































































































































